Este uşor să auzi vorbindu-se despre „glucoză în exces” şi să te gândeşti imediat la situaţii în care ţi se pare că mănânci prea mult zahăr sau dulciuri (iar dacă te gândeşti aşa, cel mai probabil chiar consumi prea multe dulciuri  )…Dar, tehnic vorbind, cum poţi defini excesul de glucoză?

Un răspuns la o astfel de întrebare poate fi extrem de complicat chiar în mediul ştiinţific, aşa încât elementele pe care le expun aici pot servi drept „introducere” sau familiarizare, nicidecum drept verdict final (mai ales că acest subiect e extrem de complicat ştiinţific, contrar aparenţelor de „subiect uşor”). Ce sună a verdict sunt datele acceptate unanim, precum cele care ţin de diagnosticul diabetului zaharat, cele referitoare la obezitate. În schimb e chiar extrem de complicat de explicat de ce ar fi zahărul rău în absenţa unor boli. Iar acest lucru poate părea o provocare, cât timp e aproape o axiomă că „zahărul e rău”. Dar de ce e zahărul rău de fapt?…Sau chiar e rău?…Există vreun caz de boală determinată de zahăr? Au devenit oamenii mai bolnavi odată cu răspândirea zahărului pe planetă? Culmea, aceste întrebări chiar sunt legitime. La începutul secolului, de exemplu, nu se ştia că fumatul e nesănătos. Medicii făceau reclamă la ţigări. Ulterior s-a dovedit că e nesănătos. Ştiţi care e culmea? In raport cu zahărul e mult, mult mai greu demonstrabil decât în cazul ţigărilor. Şi nu mai pomenesc de alte ţigări, rude cu gazonul  Dar mă rezum la zahăr, care e „din portofoliul meu”  dacă tot sunt „medic de zahăr”, cum mai zic unii diabetologilor. Ca paranteză, chiar m-am gândit de multe ori să scriu o carte „totul despre zahăr” dar ne-a luat-o tuturor înainte „zeiţa glucozei” iar acum e ditamai curentul media cu sfaturi din cartea „revoluţia glucozei” (o să-i scriu şi un review pe idei, obiectiv şi la rece, sunt în curs de lecturare în momentele când e frumoasă vremea şi pot sta pe balcon şi pot citi cartea făcând şi ceva util în acelaşi timp  -adică statul pe balcon-).

GLUCOZA ÎN EXCES. CUM SE POATE EA DEFINI?

În afara definirii situaţiei în care prin fluxul sanguin circulă mai multă glucoză decât trebuie e o misiune imposibilă (cui îi mai plac filmele cu Tom Cruise?) să defineşti excesul de glucoză pentru că n-ai decât două variante: excesul de glucoză în alimentaţie şi excesul de glucoză în corp: iar cele două sunt greu de corelat. Pentru excesul de ZAHĂR, dar reţineţi, zahărul nu e identic cu glucoza, zahărul e exces de glucoză+fructoză, s-au mai pus de acord diferiţi experţi şi au ajuns la diferite variante cu privire la ZAHĂRUL ADĂUGAT CA ATARE (!) şi nu la glucoză, care e principalul combustibil al corpului şi care e extras din toate alimentele care conţin carbohidraţi şi al cărui exces, ca nutrient, e extrem de complicat de definit. În schimb pe cealaltă componentă, a glucozei din corp e mult mai simplu: sunt definite normalul, stările prediabetice şi diabetul. E un tricolor cu 3 nuanţe de gri (mult mai puţine decât 50). Iar fiecare din cele 3 situaţii – normalul, stările prediabetice şi diabetul există corespondentul logic al „lipsei excesului de glucoză în corp” (normalul), al unui „exces moderat de glucoză” şi al unui „exces semnificativ de glucoză”, dacă definim prin cele două de la final stările prediabetice şi diabetul. Iar excesul de glucoză care atinge stadiul de diabet e cunoscut şi clar. Revenind: în situaţia de „exces de glucoză” numită diabet zaharat (tip 2, tip 1, gestaţional, alte forme – am făcut în alte părţi clasificările şi revin periodic la una sau alta din formele de diabet) sunt mai bine definite efectele negative ale glucozei în exces (incluzând aici glicarea proteinelor, stres oxidativ, stare proinflamatorie etc.) şi, parţial, unele din ele se regăsesc în stările prediabetice (de exemplu există chiar şi o „neuropatie prediabetică” dacă s-ar putea numi aşa, adică efecte ale hiperglicemiei care nu atinge stadiul de diabet asupra fibrelor nervoase). Deci în aceste stări avem clar definit „exces de glucoză”, ele se cheamă diabet şi prediabet: când există exces de glucoză în sânge ea va merge mai mult şi la celule, glucoza din celule e corelată cu cea din sânge. Dar, altfel, dacă vorbim izolat de alimentaţie fără a şti cum metabolizează fiecare glucoza (să spunem mai plastic că diabeticii sunt metabolizatori neeficienţi ai glucozei, datorită problemelor cu insulina – prea puţină sau ineficientă datorită rezistenţei şi diverse combinaţii între cele două) putem vorbi un pic mai greu despre „exces de glucoză în alimentaţie”, ce putem vorbi mai simplu e excesul (măsurabil!) de glucoză în corp, care se numeşte diabet de la anumite praguri încolo.

ZAHĂRUL ÎN EXCES

Excesul de zahăr e cel asupra căruia diferite foruri de nutriţie de-a lungul timpului s-au pronunţat şi în cifre. Dar e vorba de zahărul ca atare, cel cristalizat pe care-l punem în cafea şi prăjituri, cel lichid din sucurile cu zahăr. Când spunem „zahăr” spunem şi rudele lui apropiate (siropul de fructoză din porumb, diferitele siropuri naturale sau cele de glucoză-fructoză din dulciurile din comerţ – adică familia zahărului). Şi mierea e în această familie (fără supărare din partea iubitorilor de miere – între care mă număr şi eu). „Prea mult zahăr” (din acesta! Nu glucoză din alimente, de exemplu nu glucoza care ne vine din pâine, mămăligă sau mazăre sau fructe (sic!)) e definit în felul următor:

• Organizaţia Mondială a Sănătăţii: prea mult e de la 10% din caloriile zilnice provenite din zahăr ADĂUGAT. La o dietă de 2000 de kilocalorii pe zi, această cantitate se traduce în 200 de kilocalorii, adică 50 de grame de zahăr. Iar „beneficii suplimentare” se obţin dacă zahărul ocupă până la 5% din calorii (25 de grame, adică 5 plicuri de zahăr, la o dietă de 2000 de kilocalorii).

• American Heart Organization (Asociaţia Cardiologilor Americani): prea mult e de la 150 kilocalorii pe zi din zahăr adăugat la bărbat / 100 kilocalorii la femeie (adică, rotunjind, spre 40 de grame la bărbat, 25 grame la femeie).

• Dietary Guidelines for Americans: tot sub 10% din calorii.

Mai pe româneşte, dacă luăm 25 grame / 50 grame, avem „normalul” până la 5-10 plicuri pe zi, sau, transformat în Coca-Cola, până la 250-500 ml de suc pe zi ar „încăpea”.

Desigur, e bine să fie şi zero zahăr adăugat, ba chiar e ideal, dar limita de sus e cea mai complicată, cea de jos e simplă.

DE CE ZAHĂRUL ARE DEFINIT UN EXCES IAR GLUCOZA NU?

Rezumând cele două paragrafe anterioare, se observă simplu că pentru glucoză nu există definiţii ale excesului decât dacă ne referim la prezenţa diabetului şi a stărilor prediabetice, in schimb pentru zahăr avem. De ce se întâmplă asta? Pentru că glucoza e combustibilul pe care îl consumă celulele, pe când zahărul e doar una din versiunile prin care putem da glucoza corpului şi, după cum toată lumea o ştie, nu e cea mai inspirată (aşa o spun ştiinţele contemporane). Iar explicaţia constă în felul cum sunt metabolizate:

• Pentru glucoză, care trebuie extrasă din alimente, există o întreagă armată de substanţe de prelucrare şi un nivel foarte bine reglat în sânge: glicemia la o persoană care nu are tulburări în producţia şi efectele insulinei (adică o persoană fără diabet şi fără fenomene premergătoare diabetului – între care, da, se numără şi rezistenţa la insulină, prediabetul cu diferitele lui forme şi obezitatea cu rezistenţă la insulină) este foarte bine reglată, între limitele normale. Există variaţii în timpul zilei, iar normalul e definit ca 70-100 mg/dl dimineaţa şi până la 140 mg/dl după mese sau ca maxim – iar atunci când cifrele sunt mai mari – de exemplu glicemia depăşeşte 100 dimineaţa sau e între 140 şi 200 mg/dl după mese vorbim deja de stări prediabetice).

Adrian1

• Pentru fructoză însă nu există repere atât de precise şi doar în ultimii 10-20 de ani s-a descoperit că fructoza DIN ZAHĂR (nu cea din fructe!) poate veni cu acest neajuns al „excesului” care în general nu e înţeles de publicul larg (şi nu e vinovat publicul pentru asta, dar nici nu sunt „basma curată” cei care explică şi explică prost, de exemplu traducând în recomandări împotriva fructelor). Fructoza de fapt nu e preluată ca glucoza în tot corpul ca atare, ci ea merge întâi la ficat care o converteşte în principal tot în glucoză. Doar dacă la nivelul ficatului „se ia decizia” că a venit deja prea multă glucoză şi există deja suficient stoc de glicogen (forma de stocare a glucozei) şi nevoile corpului sunt acoperite, abia atunci există această cale de rezervă de producere a trigliceridelor din fructoză. Nivelul de la care apare această cale metabolică de rezervă e extrem de greu de definit, fiind legat de extrem de mulţi factori individuali. Nu poţi afirma nici că „la 20 de grame de zahăr în zece minute” sau „la 3 portocale deodată” te situezi la zona în care ficatul decide să facă altceva decât energie „curentă”, şi anume trigliceride.

FRUCTOZA, FICATUL ŞI INSULINOREZISTENŢA

Una din corelaţiile care în timp au devenit cunoscute e aceea dintre „excesul de fructoză”, steatoza hepatică şi rezistenţa la insulină. În serialul de postări dedicate rezistenţei la insulină voi reveni la subiect. În această corelaţie, contrar sonorităţii fructozei care îi duce pe gândul pe cei superficiali sau fără cunoştinţe de nutriţie doar la fructe, în fapt fructoza care pune probleme e…cea din zahăr. Ea intră „prea mult” şi „prea repede”, nu cea din fructe. Nici măcar pentru freshrurile din fructe nu există vreo corelaţie cu rezistenţa la insulină, cu fructele nici pe departe, în schimb toate aceste neajunsuri ale fructozei sunt de la…sucurile cu zahăr. Probabil e a treia oară într-o lună când explic că problemele cu fructoza nu sunt de la fructe ci de la zahăr…Dar probabil că merită repetat.

STRESUL OXIDATIV, PRODUŞII DE GLICARE, INFLAMAŢIA

Toate aceste corelaţii ale „excesului de glucoză” sunt de fapt probleme metabolice din sfera diabetului zaharat -care e excesul de glucoză datorat producerii sau acţiunii deficitare a insulinei. Intersecţiile de fapt pornesc nu doar de la nivelul de diabet zaharat, ci şi din etapele premergătoare, cele zise de „prediabet” (scăderea toleranţei la glucoză şi glicemia bazală modificată, cărora li se poate adăuga nivelul intermediar de hiperglicemie observabil în nivelurile de 5.7%-6.4% ale hemoglobinei glicate HbA1c în absenţa unui diagnostic de diabet şi a unui regim/tratament care influenţează glucoza). Sindromul metabolic, despre care vorbim de aproape 100 de ani, e de fapt un ansamblu de probleme metabolice ce apar corelat – glicemia mai mare (chiar dacă nu a atins nivelul de diabet), hipertensiunea arterială, trigliceridele crescute. Mult timp au existat dezbateri dacă nucleul acestui sindrom este obezitatea sau este rezistenţa la insulină (obezitatea abdominală în unele seturi de criterii era criteriu obligatoriu, în altele nu), în final se acceptă că tot ce e în sfera sindromului metabolic (numărând şi dincolo de elementele din criterii mai multe criterii înrudite – de la ficatul gras, hiperuricemie, stare proinflamatorie, procoagulantă etc.) e de fapt o combinaţie de efecte ale rezistenţei la insulină cu efectele metabolice ale grăsimii viscerale (o formă de grăsime care este metabolic activă, precum un organ endocrin). În acest context sunt, de fapt, binecunoscute, efecte nu ale „excesului de zahăr” ci ale unei patologii metabolice ce cuprinde mai multe anomalii din mai multe arii (hipertensiunea, dislipidemiile, ficatul gras non-alcoolic, hiperuricemiile metabolice) ce au între precursori astfel de anomalii metabolice precum activitatea hormonală nefastă a grăsimii şi rezistenţa la insulină. Iar produşii avansaţi de glicare, între care unii sunt măsurabili (cel mai cunoscut fiind hemoglobina glicată HbA1c care este indicatorul principal al echilibrului diabetului pe termen lung) sunt de fapt variante prin care de la un nivel încolo al excesului de glucoză pot apărea efecte metabolice nefaste ale glicemiei în exces, la fel cum în numeroase situaţii asociate sindromului metabolic avem fenomenele de inflamaţie şi de stres oxidativ care contribuie şi la evoluţia nefavorabilă a plăcilor de aterom, cele care, de fapt, reprezintă riscul mai mare al afecţiunilor din această sferă.

Cu speranţa că măcar am atras atenţia asupra complexităţii problemelor din această sferă de patologie de care ne ocupăm mult noi, diabetologii, împreună cu medicii cardiologi, nutriţioniştii şi alţi specialişti, concluzia simplă e că „it’s complicated”….Nicidecum relaţiile dintre aceste componente larg pomenite pe Internet dar foarte superficial abordate nu se reduc la „fructele strică ficatul”, „excesul de glucoză şi spike-urile de glicemie te îngraşă”, „fructele îngraşă”, toate aceste verdicte trebuie privite cu mari rezerve şi verificând, in primul rând, dacă cel ce le emite are, măcar, vreun fel de calificare în aceste domenii. Chiar şi atunci pot fi mari probleme, dar măcar să fie bifat un criteriu eliminatoriu. Altfel există riscul unor foarte mari angoase şi degeaba. E clar că demersul de a face lumea să se teamă de mâncare e ceva de succes ca „viralitate” a postărilor, dar de aici la a induce teama de fructe, teama că oricum ai mânca e rău…e un drum lung şi deloc încurajator pentru o persoană preocupată de sănătate, de nutriţie. A, dacă ele sunt motivante pentru a face paşi spre o alimentaţie mai bună, spre o mai mare atenţie acordată kilogramelor, activităţii fizice…ar fi o circumstanţă atenuantă, dar e de verificat bine care sunt de fapt intenţiile. Iar ele de multe ori sunt spectacolul media şi nu sănătatea cititorului. În orice caz, dacă tot ce înţelege un cititor e că nu trebuie să mănânci fructe, atunci mesajul cu siguranţă n-a făcut niciun bine.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco 

Test pentru diagnosticarea moleculară a cancerului, disponibil şi în România
Medicina clasica

Test pentru diagnosticarea moleculara a…

Un test ce permite diagnosticarea moleculara a cancerului si, totodata, identificarea celei mai noi…
Sforaitul. Sindromul de apnee in somn de tip obstructiv
Medicina clasica

Sforaitul. Sindromul de apnee in somn de tip…

Sforaitul este generat de vibratia cu frecventa mare a tesuturilor moi ale cailor aeriene…
Medic clujean: Doctorii să nu mai prescrie chimioterapie; tumorile se extind, efectele - catastrofale
Medicina clasica

Medic clujean: Doctorii sa nu mai prescrie…

Medicul Teofil Lungu de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Faciala Cluj face apel catre doctori sa nu…

Citeste mai departe

viziera Neo
Medicina clasica

Cum ne protejam copiii la scoala si in terapie - viziera Neo

Cu totii ne gandim cum sa ne protejam cat mai bine copiii, mai ales in aceasta…
Poveste de învingător. Medicul născut la 7 luni care recuperează bebelușii prematuri
Medicina clasica

Poveste de invingator. Medicul nascut la 7 luni care recupereaza bebelusii prematuri

Venita pe lume cu handicap si cantarind doar 1.600 de grame, doctorita Liliana…
Sănătatea femelior: anexita nu trebuie ignorată!
Medicina clasica

Sanatatea femelior: anexita nu trebuie ignorata!

Netratata sau tratata incorect, poate duce la infertilitate. Incidenta…
Soluţii antisforăit: ce funcţionează cu adevărat şi ce nu
Medicina clasica

Solutii antisforait: ce functioneaza cu adevarat si ce nu

Sforaitul nu mai este considerat de nimeni o problema minora, o neplacere…