Am avut bucuria de a publica, acum mai mulţi ani, cartea "Familia care trăieşte în noi: ghid practic de psihogenealogie* care a cunoscut un mare succes. Ea explică modul în care suntem infl uenţaţi de familia de origine, utilizând numeroase exemple practice, fiind descrise mecanismele psihogenealogiei şi expunând cele trei etape fundamentale ale acesteia: proiecţiile la care suntem supuşi încă din momentul conceperii noastre, identifi cările pe care le elaborăm în perioada copilăriei şi a adolescenţei, dar
şi repetările prin scenarii sau contrascenarii pe care le efectuăm
la vârsta adultă. Nu în ultimul rând, cartea ne arată cum să utilizăm cât mai bine elementele pozitive şi să eliminăm sau să transformăm ceea ce ne blochează şi ne provoacă suferinţă.
Mi-am dorit să scriu o a doua lucrare pe această temă. În 1994, psihogenealogia era încă foarte puţin cunoscută. Mă bucur de amploarea pe care a luat-o între timp, căci această abordare reprezintă un instrument excelent pentru a ne înţelege mai bine, a ne dezvolta, a ne realiza, a transmite ce e mai bun copiilor şi nepoţilor noştri şi a comunica mai bine cu ceilalţi. Totuşi, nu împărtăşesc deloc anumite puncte de vedere privitoare la psihogenealogie, care o prezintă drept o înşiruire de nenorociri. Nu sunt de acord nici cu diverse terapii așa-zis miraculoase, unele mai fanteziste ca altele, care propun exerciţii menite, chipurile, să ne vindece peste noapte.
Primul obiectiv al cărţii de faţă este acela de a lămuri noţiunea de terapie psihogenealogică şi de a explica la ce foloseşte aceasta. Ce înseamnă un om echilibrat? Cum să fi m fericiţi? Cum să trăim bine? Cum să ne dezvoltăm pe plan personal, afectiv, familial, profesional, amical? Voi aborda câteva teme noi: cele patru energii vitale de care dispunem, fi inţa lăuntrică – bărbatul, femeia, cuplul dinăuntrul nostru –, sau regăsirea copilului interior original.
Ca obiectiv secundar, ne-am propus să privim psihogenealogia și dintr-o altă perspectivă. Deepak Chopra scrie: „Nu suntem fi inţe materiale care trăiesc o experienţă spirituală, ci fi inţe
spirituale care trăiesc o experienţă materială“. Respectând credinţele fi ecăruia, inclusiv ateismul, şi fără intenţia de a şoca pe cineva, aş vrea să propun o refl ecţie asupra psihogenealogiei „dincolo de oglindă“, adică una spirituală.
Ne-am incarnat în familia noastră. Unele aspecte au fost plăcute şi fericite. Altele au fost mai mult sau mai puţin difi cile şi dureroase. Ideea de a ne considera victime ale trecutului nostru, de a resimţi ca pe o povară diverse evenimente care ne-au marcat în copilărie, de a suferi din cauza traumelor trăite nu ne este de niciun folos. Astfel de lucruri nu numai că ne poluează existenţa şi ne creează un handicap, ci afectează şi viaţa celor din anturajul nostru. De noi depinde să facem din psihogenealogie o trambulină sau o şansă. Este o alegere. Avem libertatea şi posibilitatea de a înfăptui o alchimie interioară. Putem transforma în
noi sechelele trecutului. Suferinţele trăite, chiar şi cele mai teribile, pot deveni sursa unor evoluţii şi realizări minunate.
Françoise Dolto a creat psihanaliza pentru copii. Ea a fost pioniera care a revoluţionat psihologia şi terapia pediatrică. În copilărie, Dolto şi-a pierdut o soră. Mama ei îi spunea adeseori: „Ce păcat că n-ai murit tu în locul ei“. O frază îngrozitoare, desigur, a cărei repetare de-a lungul anilor a provocat foarte multă suferinţă, manifestată sub numeroase aspecte: devalorizare, culpabilitate, anxietate etc. E de prisos să precizăm că Françoise Dolto a efectuat un travaliu asupra ei însăşi pentru a se elibera de o asemenea povară. Dar tocmai aceste sechele ale trecutului, transformate în mod pozitiv în interiorul fi inţei sale, sunt cele care i-au
permis să-şi realizeze opera dedicată copiilor. Probabil că, dacă mama ei ar fi avut o atitudine diferită, Françoise Dolto nu s-ar fi gândit că i-ar putea ajuta pe copiii afl aţi în suferinţă şi nici n-ar fi simţit acest imbold sufletesc.
