Psihoterapia integrativa si conceptele ei
Psihoterapia integrativa si conceptele ei reprezinta un material introductiv in paradigma integrativa.
Termenul “integrativ”, asa cum este utilizat in abordarea specifica a psihoterapiei integrative, imbraca mai multe semnificatii.
In primul rand, se refera la procesul de integrare a personalitatii. Acesta presupune ajutorul oferit clientilor spre a deveni constienti si a asimila continuturile starilor Eului, fragmentate si fixate, intr-un Eu neopsihic integrat.
Se urmareste o dezvoltare de sine care sa reduca folosirea mecanismele de aparare si a unui anumit scenariu de viata.
Se propune o pozitie de reangajare in viata, in relatii sociale si intr-o viata plina de contact.
Procesul presupune crearea unui intreg, astfel incat aspectele pierdute ale Eu-lui, inconstiente si nerezolvate, sa faca parte dintr-un Sine coeziv.
Psihoterapia integrativa – Integrativ
“Integrativ” se refera, de asemenea, la integrarea teoriei. Respectiv, aducerea laolalta a abordarilor psihoterapeutice din punct de vedere afectiv, cognitiv, comportamental, fiziologic si sistemic.
Un alt punct central este stabilirea daca fiecare dintre aceste domenii este deschis sau inchis contactului (intern sau extern). Urmeaza aplicarea unor metode care sa le intensifice .
Conceptul de contact -intern si extern – este folosit in perspectiva dezvoltarii umane, in care fiecare faza a vietii prezinta sarcini de dezvoltare importante. O sensibilitate unica in relatiile cu ceilalti, oportunitati pentru noi achizitii. Termenul de psihoterapie integrativa, asa cum este folosit in acest articol, cuprinde ambele semnificatii.
Psihoterapia integrativa ia in considerare mai multe abordari ale functionarii umane. Cum ar fi psihodinamica, centrata pe client, behaviorista, terapia familiala, terapia Gestalt. De asemenea, terapia corporala influentata de Reich, terapia fondata pe teoriile relatie-obiect, teoria psihanalitica a Sinelui, Analiza Tranzactionala. Toate acestea reprezinta soclul principal al teoriei si a metodei noastre.
Fiecare dintre acestea ofera o explicatie valabila a functionarii si a comportamentului psihologic. Fiecare dintre ele ofera o valoare in plus cand este integrata selectiv in celelalte.
Psihoterapia integrativa – Contact si relatii
O premisa principala a psihoterapiei integrative este ca nevoia de relatie constituie o experienta esentiala in motivatia comportamentului uman. Iar contactul este mijlocul prin care este satisfacuta această nevoie.
Subliniem importanta contactului atunci cand folosim gama de modalitati mai sus mentionate.
Contactul are loc in interior(intern) si in exterior(extern). El implica o deplina conștientizare a senzatiilor, sentimentelor, activitatii senzorio-motorii, gandurilor si amintirilor care se produc in interiorul individului. De asemenea, implica trecerea spre constientizarea deplina a evenimentelor exterioare asa cum sunt inregistrate de organele senzoriale.
Contact intern și extern
Prin contact intern și extern, experientele fac obiectul unui continuu proces de integrare.
Atunci cand contactul este intrerupt, nevoile nu sunt satisfacute. Atunci cand o nevoie nu este satisfacuta la un moment dat sau nu se încheie într-un mod cât mai natural, ea va cauta o incheiere artificiala. Aceasta incheiere va diminua lipsa de confort (datorata unei nevoi nesatisfacute).
Aceste “incheieri” artificiale sunt substanta reactiilor de supravietuire si a alegerii scenariilor de viata pe cale sa se fixeze.
Ele sunt evidente in cazul negarii afectului, a schemelor comportamentale devenite obisnuințe, a inhibițiilor de ordin neurologic din corp, a credintelor limitative care incorseteaza spontaneitatea si flexibilitatea, in rezolvarea problemelor si in relatia cu ceilalti.
Fiecare intrerupere defensiva a contactului impiedica constientizarea. (Erskine, 1980; Erskine & Trautmann, 1993)
Concepte in psihoterapia integrativa – Tranzactii
De asemenea, contactul se refera la calitatea tranzactiilor schimbate intre doua persoane. Constiinta simultana de sine si a interlocutorului, o intalnire sensibila cu celalalt și o recunoastere autentica a propriului Sine.
Psihoterapia integrativa coreleaza constructe de la numeroase si diferite scoli teoretice. Pentru ca o teorie sa fie integrativa, nu doar eclectica, ea trebuie sa separe conceptele si ideile care nu sunt coerente in plan teoretic, pentru a forma un nucleu de constructe bine organizate, care sa informeze si sa ghideze procesul psihoterapeutic. O trecere in revista a literaturii psihologice si psihoterapeutice releva ca cel mai consistent concept intalnit este conceptul de relatie. (Erskine, 1989).
Concepte in psihoterapia integrativa – Sinele
Literatura de specialitate privind dezvoltarea umană conduce la intelegerea faptului ca sentimentul de sine si stima de sine emerg contactului in relatie.
Bowlby a subliniant importanta legaturilor fizice timpurii care se prelungesc creand un nucleu visceral din care se vor naste experientelor Sinelui si ale celuilalt.
Cand un astfel de contact nu se produce in acord cu nevoile relationale ale copilului, se va produce o aparare fiziologica impotriva pierderii contactului (Fraiberg, 1982).
Centrul teoriei integrative
Psihoterapia integrativa recurge la multiple perspective asupra functionării umane plecand de la principiul ca relatia client/terapeut este cruciala.
Conceptele de contact in relatie, starile Eului, functia intrapsihica, transfer si tranzactii, nevoi relationale si reciprocitate afectiva, procesul de dezvoltare si Scenariu de viata se situeaza in centrul teoriei noastre integrative.
Psihoterapeutul foloseste propriul Sine stimuland in client procesul de dezvoltare și integrare a contactului, in satisfacerea nevoilor relationale (Erskine, 1982a).
Armonizare
Procesul numit armonizare(acordaj) este de o importanta primordiala, implicand nu doar o focalizare pe ganduri, sentimente, comportamente sau senzatii fizice, dar si pe ceea ce Stern a numit (1985) “afectele vitalitatii”.
Scopul nostru este crearea experientei unei conexiuni neintrerupte cu sentimentele.
Dezvoltarea sentimentului de sine al clientului si sentimentul de a fi in relatie par a fi cruciale in procesul de integrare, mai ales cand au existat traume specifice, care au fragmentat Eul si cand anumite aspecte ale Sinelui au fost refuzate, negate din cauza intreruperilor cumulative in contact in relatie.
Premisa centrala a practicii psihoterapiei integrative este ca integrarea se poate produce printr-o varietate de modalitati – afective, comportamentale, cognitive si fiziologice (Erskine, 1975, 1980) – dar intr-o maniera si mai eficienta atunci cand exista o relatie terapeutica interpersonala, respectuoasa si in contact. (Erskine, 1982a).
Ancheta, armonizarea si implicarea sunt metode orientate pe relatie, care faciliteaza contactul.
Metode – Ancheta
In cadrul anchetei se pleaca de la ipoteza ca terapeutul nu cunoaste nimic din ceea ce a trait clientul si ca trebuie sa faca un efort continuu pentru a ntelege sensul subiectiv al comportamentului clientului si al procesului sau intrapsihic.
Procesul anchetei presupune ca terapeutul sa fie deschis spre descoperirea perspectivei clientului, in timp ce clientul descopera sentimentul sau de sine, cu fiecare intrebare pusa de catre terapeut, intrebari menite sa creasca gradul de conștientizare al clientului.
Principii
Prin explorarea cu respect a experientei fenomenologice a clientului, acesta va deveni din ce in ce mai constient de nevoile sale relationale, de sentimentele si comportamentele sale, actuale si arhaice.
Afectele, gandurile, fantasmele, credintele Scenariului, miscarile sau tensiunile corporale, sperantele si amintirile care au fost mentinute in afara campului conștiintei, sunt constientizate.
Datorită acestei constientizari crescute si a non-activarii defenselor interne, nevoile si sentimentele posibil ramase fixate sau nerezolvate din cauza trairilor anterioare, vor putea fi integrate unui Sine mult mai in contact.
Subliniem faptul ca procesul anchetei este la fel de important, daca nu mai important, ca si continutul acesteia. Investigatia, intrebarile terapeutului trebuie sa empatizeze cu experienta subiectiva a clientului. Tocmai pentru a fi eficiente in descoperirea și evidentierea fenomenelor interne si in descoperirea intreruperilor de contact, interne si externe.
Experiente
Acest tip de ancheta necesita un interes real referitor la experientele subiective ale clientului si la modalitatea acestuia de a le da sens.
Procesul anchetei include intrebari despre ceea ce simte clientul in timp ce vorbeste, ce a experimentat – el si altii(inclusiv psihoterapeutul), și ce semnificatii sau ce concluzii trage din acest lucru.
Clientii vor revela fantasme reprimate si dinamici intra-psihice non constiente, cand intrebarile sunt puse cu sensibilitate. Acest lucru permite, atat clientului cat si terapeutului o intelegere gradata a clientului, experientele pe care el/ea le-a trait, cand sau cum a intrerupt contactul.
In ceea ce priveste fricile clientului, anticiparile si asteptarile sale, ancheta terapeutica scoate la lumina transferul din prezent sau trecut. Dar si defensele arhaice si rupturile relaționale. In cadrul perspective integrative, transferul poate fi vazut astfel:
Transferul
1. mijloacele prin care clientul isi poate descrie:-trecutul
-nevoile sale de dezvoltare care au suferit un esec si
-mecanismele de aparare care au fost create pentru a compensa.
2. rezistenta in a-si aminti si, in mod paradoxal, o punere inconstienta in act a evenimentelor traite in copilarie (relația care se repetă).
3. expresia unui conflict intrapsihic si dorinta de a ajunge la satisfacerea nevoilor relationale si la intimitate in relatii
4. expresia cautarii psihologice universale constand din organizarea experientei si atribuirea unui sens.
Această viziune integrativă a transferului este esentiala pentru a explica transferul asupra relatiei care se repeta . Tranzactiile pot fi de natura non-transferentiala si pot privi doar relatia acum si aici dintre terapeut si client.
Ancheta poate include o explorare a conflictelor intrapsihice si ale trairilor din copilarie. Continua cu o serie de intrebari referitoare la trecut, la momentul cand a avut loc experienta, la natura relatiilor importante din viata persoanei.
Prin aceasta ancheta, exploram credintele cuprinse in Scenariu, comportamentele, fantasmele si experiențele care le-au intărit .
Adaptare dupa “Methods of an Integrative Psychotherapy” – Richard G. Erskine and Rebecca L. Trautmann
