Privind spre tabloul varstei a treia este imposibil sa nu iti amintesti de Acuarela minulesciana care, chiar ea, e impartita in trei...
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.
Iar cifra trei se repeta cu obstinatie, anuntand o anumita ciclicitate a desfasurarii evenimentelor, a ploii, a vietii...
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...
Cum e viata asta a celor care merg tinandu-se de mana... A indragostilor care nu renunta la imbratisarea degetelor nici macar atunci cand ploua... Nici macar atunci cand imbatranesc...
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...
Cum ajung batranii sa se strice? Poate ca viata i-a stricat. Poate ploile...
Se mai pot ei repara?
Desigur.
Cu un nepotel.
Cu o nepotica.
Poate chiar si cu o terapie blanda, precum un ghem de poveste...
