Postul în spiritualitatea ortodoxă

Parcurgand toate informatiile urmatoare veti intelege virtutile postului si beneficiile aplicabilitatii acestuia in viata fiecaruia dintre noi.

Pentru inceput, cu ajutorul pr.dr. Mihai Iordache, va prezentam aspecte ale postului.

Din cele mai vechi timpuri, postul a fost propovăduit și practicat de proroci și de oameni drepți ai lui Dumnezeu, după instituirea acestuia chiar în Grădina Edenului.

„Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței, binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” (Facere 2, 16-17).

În Vechiul Testament, Moise a postit patruzeci de zile, înainte de a primi Tablele Legii pe Muntele Sinai (Ieșire 24, 18). Tot patruzeci de zile a postit și prorocul Ilie până să meargă la Horeb, Muntele lui Dumnezeu (3 Regi 19, 8). Patruzeci de zile au postit toți locuitorii (și animalele!) cetății Ninive, în frunte cu regele lor, atunci când Dumnezeu îi amenințase cu pieirea, prin gura prorocului Iona (Iona 3, 4-10). Starea de post și de pocăință o mai regăsim la regele David, prorocul Daniel și alți proroci.

În Noul Testament, în mod suprem, Mântuitorul Hristos „a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți” (Matei 4, 2), fără să mănânce și să bea nimic. După ce a flămânzit, a fost ispitit de diavolul, pe Muntele Carantaniei, începând cu provocarea pâinii (Matei 4, 2-4), socotită esențială pentru viața omului.

Sfinții Părinți, în unanimitate, au trăit și experimentat postul în propria lor viață și, totodată, au subliniat importanța și beneficiile deosebite ale acestei virtuți creștine, deoarece „Părinții erau preocupați nu de speculație, ci de mântuirea omului”. Sf. Ioan Gură de Aur argumenta că „postul este seninătatea sufletelor noastre, podoaba bătrânilor, pedagogul tinerilor, învățătorul celor ce trăiesc în curăție trupească și sufletească. Postul împodobește ca o diademă orice vârstă și pe bărbați și pe femei”.

Arhiepiscopul Constantinopolului folosea orice prilej pentru a aduce aminte creștinilor că postul este de un real folos pentru sufletul, mintea și trupul omului. De fiecare dată când predica despre post, vorbea cu multă înflăcărare și convingere că, odată descoperit, postul nu va mai fi uitat sau îndepărtat cu ușurință. Deseori declara: „Să îmbrățișăm postul și toată filosofia credinței; să ne schimbăm mult viața și să ne grăbim în fiecare zi spre săvârșirea faptelor bune”.

În tradiția și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe, postul a fost întotdeauna unit cu rugăciunea. Indiferent dacă este vorba de postul alimentar, de cel sufletesc, de postul gândurilor, al simțurilor sau de postul informațional, acesta devine mult mai dinamic, mai pătrunzător și mai purificator, când este susținut de puterea rugăciunii și de harul lui Dumnezeu. Prin rugăciune, orice formă a postului capătă noi puteri, aflate în sufletul creștinului, dar pe care acesta nu le cunoștea și nu le putea experimenta.

Rugăciunea curată și perseverentă face postul mai ușor, până când ajunge în momentul de a-l transforma din efort personal, în stare de înduhovnicire și resimțirea unei bucurii negrăite. Strădania personală a postului este transfigurată, prin rugăciune, către bucuria descoperirii și cunoașterii lui Dumnezeu și a tainelor sale „ascunse” în creație. Tristețea se transformă în bucurie, care se umple de putere pentru un viitor efort sufletesc făcut cu perseverență.

Un folos deosebit al postului este acela că ajută sufletul să se înalțe către Dumnezeu, trecând prin trepte superioare de ființare, de cunoaștere și de trăire duhovnicească. Urcușul sufletului este susținut de virtuți și de o cercetare și cunoaștere introspectivă. Esențial este faptul că „înălțarea sufletului este treptată, «scara raiului» a Sf. Ioan Scărarul desfășoară mișcarea sa anagogică urmând treptele și numai ultima treaptă închipuie iubirea”, după cuvintele teologului Paul Evdokimov. În gândirea filocalică, Scara dumnezeiescului urcuș a Sf. Ioan Scărarul este monumentala lucrare care descrie într-o formă aparte, pas cu pas, progresul „încet” și continuu al omului către Dumnezeu, prin lucrarea virtuților și suprimarea patimilor.

Conform spiritualității răsăritene, înălțarea sufletului către Dumnezeu este nesfârșită. El caută să-L descopere pe Dumnezeu cât mai deplin și, de aceea, manifestă o dorință continuă de a se apropia cât mai mult de izvorul nesecat al dumnezeirii. „Progresul nostru duhovnicesc nu face altceva decât să ne arate într-un mod din ce în ce mai evident imposibilitatea absolută de cunoaștere a firii dumnezeiești.

Dorind-o din ce în ce mai mult, sufletul nu încetează să crească, iese din sine însuși, se întrece pe sine și întrecându-se, dorește mai mult; în felul acesta progresul devine fără de sfârșit, iar dorința, nepotolită”, afirma teologul Vladimir Lossky.

În timpul postului, progresul duhovnicesc presupune deodată efortul personal al omului, dar și ajutorul harului lui Dumnezeu. Sf. Macarie Egipteanul argumentează că „nu vom putea înainta numai prin har și putere divină fără conlucrarea și efortul omenesc; dar nici numai prin propria putere, prin propriul efort și propriile forțe, fără conlucrarea și ajutorul Duhului Sfânt, nu vom putea ajunge la împlinirea desăvârșită a voinței divine și deplina măsură a întregii libertăți și curății”12. Între acestea două trebuie să fie în permanență o legătură și o sprijinire reciprocă. Una fără cealaltă nu poate asigura omului înaintarea către Dumnezeu și desăvârșirea sa. Harul Duhului Sfânt nu lucrează niciodată „de la sine” în om, fără acordul acestuia și, în special, fără implicarea sa directă. Dumnezeu nu-l mântuiește pe om „din exterior”, în chip magic. În schimb, singur, efortul omului poate aluneca pe căi greșite și își poate pierde direcția.

Prin post, prin înfrânare și prin purificare de patimi, putem înainta spre starea de cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu din făpturile și din creația Sa. Sf. Dionisie Areopagitul observa că Dumnezeu „poate fi oricând  cunoscut din făpturi, dar poate și să nu fie cunoscut niciodată din ele… Dumnezeu este cunoscut și în toate și în afară de toate… și nu e ceva din cele ce sunt și nu este cunoscut în vreuna din cele ce sunt, dar în același timp, este totul în toate și nimic în niciuna și este cunoscut din toate de toți și nu este cunoscut de niciunul din nimic”. Prin cuvintele de mai sus, Sfântul Dionisie destăinuie că cei curați sufletește îl pot descoperi pe Dumnezeu oriunde, în orice lucru și în orice persoană, pentru că toate făpturile din jurul lor dau mărturie despre existența și lucrările lui Dumnezeu. În sensul acesta, ca o continuare a celor amintite și ca o completare și clarificare a adevărului transmis, Sf. Maxim Mărturisitorul argumenta că „Duhul Sfânt nu e absent din nicio făptură și mai ales din cele ce s-au învrednicit de rațiune”, adică din oameni. „El o susține în existență pe fiecare, întrucât Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu se află, prin puterea providențiatoare, în toate”.

În schimb, aceia care au sufletul robit de patimi și mintea întunecată de ignoranță și indiferentism nu-L pot descoperi pe Dumnezeu nicăieri, nici măcar în cele mai frumoase și mai înălțătoare locuri. Pentru aceștia din urmă toate lucrurile sunt lipsite de prezența lui Dumnezeu și, prin urmare, lipsite de sensuri și scopuri ale existenței.

Cei care au sufletul curat și purificat de patimi și de plăceri reușesc să perceapă toate cele exterioare din jurul lor într-un mod diferit, fiind mai atenți la sensul lucrurilor, decât la lucrurile în sine. Ei urcă în felul acesta cu mintea spre Dumnezeu, Creatorul tuturor. În această privință, Cuviosul Nichita Stithatul susținea că „însăși firea lucrurilor obișnuiește să se schimbe după starea dinăuntru a sufletului. Când deci simțurile minții lui se află în starea cea după fire și mintea se mișcă fără rătăciri în jurul rațiunilor lucrurilor, rațiunea lămurindu-i firea și mișcările lor, sufletul vede și lucrurile și persoanele și toată firea corpurilor materiale potrivit cu firea, neavând în ele ascunsă vreo pricină de întinare sau de vătămare. Dar când puterile sufletului se mișcă împotriva firii, răzvrătindu-se împotriva lor înseși, le vede și pe acelea contrar firii lor”.

Prin rânduiala și pedagogia Bisericii, postul devine unul dintre cele mai bune mijloace de purificare și sfințire a creștinului, de luptă împotriva patimilor, de lucrare a virtuților și apropiere de Dumnezeu și de semeni. Sf. Ioan Gură de Aur numește postul „mama tuturor bunătăților, dascălul cumințeniei și al întregii virtuți” și „limanul sufletelor noastre”, iar Biserica, locul de trăire și experimentare autentică a postului, este înțeleasă ca „un spital duhovnicesc”, pentru suferințele sufletești, psihice și fizice ale oamenilor.

Postul trebuie unit în permanență cu pocăința, starea specifică a sufletului, care-și vede păcatele proprii, căruia îi pare rău de acestea și se roagă cu stăruință lui Dumnezeu  pentru iertarea lor. Pocăința pune un „început” nou, de fiecare dată, în ființa umană. Primele cuvinte ale Mântuitorului Hristos, după începutul activității Sale pământești, au fost „pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor” (Matei 4, 17). Pocăința îl repune pe om în starea harică a Botezului, dându-i forța necesară pentru a se lupta cu propriile patimi, pentru a face „roade vrednice de

pocăință”. Așadar, starea de pocăință se obține treptat, cu mult efort spiritual și multă perseverență. Sf. Ioan Damaschinul afirma că „pocăința este întoarcerea de la ceea ce este potrivnic firii către ceea ce îi este propriu firii, întoarcerea de la robia diavolului la Dumnezeu, săvârșindu-se prin osteneli și trudă”.

Absența postului poate conduce la disprețuirea sufletului, care, fără o atenție deosebită, este lesne robit de plăceri fizice și intelectuale și este purtat în locuri în care sinele interior al omului nu se regăsește. Sf. Ioan Gură de Aur semnalează că „beția și îmbuibarea, dimpotrivă, îngreunând mintea și îngrășând trupul, robesc sufletul; îl asediază din toate părțile, nu-i lasă sănătoasă puterea de judecată, îl fac să se arunce în prăpăstii și să lucreze totul împotriva mântuirii lui”.

Postul infomational - Editura Universitara

(va urma)

Sponsorizate

Articole asemanatoare

Tu esti placebo
Editura ACT si Politon

TU EȘTI PLACEBO - CUM FACEM CA PROPRIUL CORP SA…

Joe Dispenza a devenit cunoscut publicului larg in 2004, cand si-a facut aparitia in filmul What…
Editura LITERA

Puterea vointei

Vi s-a intamplat sa va simtiti vinovati pentru ca nu ati putut rezista prajiturii cu frisca, desi…
Editura Adevar Divin

Verde pentru viata

„Verde pentru viata este o idee simpla dar revolutionara, careia i-a venit timpul sa ajunga in…

Citeste mai departe

viziera Neo
Medicina clasica

Cum ne protejam copiii la scoala si in terapie - viziera Neo

Cu totii ne gandim cum sa ne protejam cat mai bine copiii, mai ales in aceasta…
Poveste de învingător. Medicul născut la 7 luni care recuperează bebelușii prematuri
Medicina clasica

Poveste de invingator. Medicul nascut la 7 luni care recupereaza bebelusii prematuri

Venita pe lume cu handicap si cantarind doar 1.600 de grame, doctorita Liliana…
Sănătatea femelior: anexita nu trebuie ignorată!
Medicina clasica

Sanatatea femelior: anexita nu trebuie ignorata!

Netratata sau tratata incorect, poate duce la infertilitate. Incidenta…
Soluţii antisforăit: ce funcţionează cu adevărat şi ce nu
Medicina clasica

Solutii antisforait: ce functioneaza cu adevarat si ce nu

Sforaitul nu mai este considerat de nimeni o problema minora, o neplacere…